Cuvant la Duminica a doua din Postul Mare
Vindecarea Slabanogului din Capernaum
si
Duminica Sfantului Grigorie Palama
Marcu 2,5: “Fiule, iertate iti sunt pacatele tale”
I. Despre Marturisire
I.1.Necesitatea marturisirii pacatelor
I.2.Modul cum se face marturisirea corecta
Sf Grigorie Palama – Sinteza teologica a Rasaritului Ortodox
II. Despre Rugaciune si Lumina taborica
II.1.Scopul rugaciunii
II.2.Gandurile si starea launtrica
II.3.Rugaciunea adevarata si indumnezeirea omului prin har
Introducere:
Iubiti credinciosi,
Au trecut doua saptamani din urcusul duhovnicesc catre slavita Inviere a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, prilej cu care trebuie sa ne cercetam pe noi insine si sa vedem cum stam si in ce stare ne aflam. Postul acesta este Mare si pentru ca folosul pe care il dobandim este mare. Aceasta se intampla daca il parcurgem asa cum se cuvine, cu intelepciune si atentie. Postul acesta este un bun prilej de a ne cunoaste pe noi insine.
Dar care este lupta noastra? Ne raspunde Sf Ap Pavel: “Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh.” (Efeseni 6,12)
Si care sunt armele noastre in aceasta lupta impotriva vrajmasului? Ne raspunde Sf Cosma al Etoliei: “Armele impotriva diavolului sunt trei: marturisirea curata, postul si rugaciunea”.
Despre post am vorbit acum doua saptamani, acum vom vorbi despre marturisirea pacatelor si despre rugaciune, fiindca si Biserica prin Sfintii Parinti ne-a randuit doua teme pentru azi: Evanghelia Vindecarii Slabanogului din Capernaum si Duminica Sfantului Grigorie Palama.
I.Despre Marturisire
I.1.Necesitatea marturisirii pacatelor
Marcu 2,5: “Fiule, iertate iti sunt pacatele tale”
Taina marturisirii (sau a spovedaniei) este taina prin care Dumnezeu ne iarta pacatele. Prin marturisire sincera ni se iarta pacatele. Si ce mai obtinem ca dar de la Dumnezeu? Sanatate sufleteasca, si trupeasca: “Zic tie: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta!” (Marcu 2,11).
Uimiti au fost oamenii atunci cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos a facut aceasta minune: “Si s-a sculat indata si, luandu-si patul, a iesit inaintea tuturor, incat erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, zicand: Asemenea lucruri n-am vazut niciodata.”
Uimiti suntem si noi acum, fiindca marturisirea este o taina pe care nu o intelegem dar care ne aduce un mare folos duhovnicesc. Nu o intelegem pentru ca cele ce se petrec in timpul spovedaniei sunt mai presus de fire – preotului duhovnic i s-a dat har nu numai de a povatui, ci si de a ierta pacatele: “Luati Duh Sfant: Carora le veti ierta pacatele vor fi iertate, iar carora le veti tine, tinute vor fi”. In timpul spovedaniei lucreaza Insusi harul Duhului Sfant.
Sfintii Parinti spun ca fara marturisirea pacatelor nimeni nu se va mantui.
De ce este necesara marturisirea pacatelor?
Ne raspunde Sf Nectarie de Eghina:
“1.pentru ca marturisirea este porunca de la Dumnezeu
2. pentru ca readuce si restabileste impacarea intre Dumnezeu si om
3.pentru ca foloseste omului moral si duhovnicesc”
1.Marturisirea- porunca de la Dumnezeu
- Moise in Lege spune ca oricine va pacatui sa marturiseasca pacatul, sa aduca jertfa la altar pentru pacat si sa indrepte nedreptatea facuta;
- Solomon in Pilde spune “Cel ce-si ascunde pacatele sale nu propaseste iar cel ce le marturiseste si se lasa de ele va fi mantuit”;
- Sf Ioan Botezatorul – “Atunci a iesit la el Ierusalimul si toata Iudeea si toata imprejurimea Iordanului si erau botezati de catre el in raul Iordan, marturisindu-si pacatele lor”;
- In Faptele Apostolilor: marturisirea pacatelor este descrisa ca poarta care duce la crestinism (catre convertire): “Si multi dintre cei ce crezusera veneau sa se marturiseasca si sa spuna faptele lor” 19,11
2.Marturisirea readuce si restabileste impacarea inre Dumnezeu si om
Orice pacat este o tulburare a ordinii si a dreptatii. Orice pacat este mai intai de toate o nedreptate fata de Dumnezeu: “Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut” (Psalmul 50). De ce? Pentru ca Dumnezeu este in primul rand desavarsit in Bunatate si in Dreptate. Creatia lui Dumnezeu este Buna si Dreapta. In Dumnezeu nu exista nimic rau sau nedrept. Rautatea si nedrepatatea au intrat in lume prin pacatul lui Adam. Atunci s-a produs prima dizarmonie in lume. Atunci raul a patruns in lume dar nu fiind creat de Dumnezeu! De atunci orice pacat savarsit de om, mic sau mare, aduce dupa sine o dizarmonie in creatie. Raul se propaga. Rautatea separa pe om de Dumnezeu. Orice pacat devine un mijloc de separare, de despartire fata de Dumnezeu, de aici si necesitatea impacarii intre Dumnezeu si om. Omul a avut de atunci (de la Adam incoace) obligatia impacarii cu Dumnezeu.
Dar cine este cel ce ne impaca pe noi cu Dumnezeu?
Este Adevarul Insusi! Domnul! Ne-a impacat pe noi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin lucrarea Lui mantuitoare. S-a adus pe Sine Jertfa pentru pacatele tuturor oamenilor de la Adam pana la El si de la El pana la sfarsitul veacurilor, deci si pentru pacatele noastre, care suntem aici de fata. Si Jertfa Sa a fost primita de Dumnezeu.
Dar acum cine ne va impaca pe noi cu Hristos Insusi?
S-a gandit la aceasta si nu ne-a lasat fara raspuns Mantuitorul, si imediat dupa Invierea Sa S-a aratat apostolilor Sai si le-a zis: “Luati Duh Sfant: Carora le veti ierta pacatele vor fi iertate, iar carora le veti tine, tinute vor fi”. Si prin apostoli, harul s-a transmis pana azi si se va transmite cat va fi lumea aceasta la episcopi, si prin ei la preoti (cei aflati in dreapta credinta ortodoxa, pastratoare intocmai si fara nici o schimbare a invataturii apostolilor si ucenicilor Mantuitorului).
Marturisirea este asadar necesara pentru ca ne impaca pe noi cu Hristos.
3.Folosul moral si duhovnicesc
Moral:
-Ratacirile se micsoreaza;
-Rusinea se interpune ca un zid intre pacatos si pacat;
-Omul se rusineaza de persoana duhovnicului caruia va trebui sa-i marturiseasca pacatul si atunci se fereste de pacat.
Este buna si teama de a fi oprit de la Sfanta Impartasanie. De aceea cugeti de doua ori inainte de a face un pacat!
Marturisirea deasa, completa si sincera il face pe crestin o persoana morala si cuviincioasa.
Duhovnicul are un mare rol. Sf Nectarie de Eghina: “Duhovnicul este invatator al societatii, pastratorul virtutilor familiilor si adapostul inimilor zdrobite!”
I.2.Modul cum se face marturisirea corecta
Marturisirea corecta se face:
1. cu pregatire
2. completa si sincera
Inainte de a merge la duhovnic sa ne marturisim pacatele trebuie sa ne facem o evaluare, sa ne cercetam pe noi insine, sa ne amintim faptele noastre. Trebuie sa ne cercetam cu severitate maxima si sa nu ne toleram nici un pacat. Trebuie sa constientizam ca prin fiecare pacat mic sau mare am suparat pe Dumnezeu.
Pocainta si parerea de rau trebuie sa fie dublate de dorinta sincera si puternica de indreptare – de a nu mai savarsi pacatul. Pocainta fara indreptare nu se poate!
Ce si cum marturisim? In primul rand trebuie sa fim sinceri si sa spunem tot. Sa nu vorbim despre virtuti, ci despre pacate. A vorbi despre virtute la duhovnic este ca si cum ai vorbi despre sanatate medicului. Este slava desarta! La doctor spui ce te doare. Tot asa si la duhovnic – spunem ce avem pe suflet, ca sa ne usuram de povara.
O spovedanie incompleta, atunci cand voit ascundem si cel mai mic pacat, cu buna stiinta, atrage dupa sine nu doar nulitatea marturisirii ci si inmultirea pacatelor pe care le-am facut – “Iar de vei ascunde vreun pacat, sa stii ca indoite le vei avea” (in rugaciunea de dinainte de spovedanie rostita de duhovnic ucenicului).
Sigur ca mai intai marturisim pacatele mari pentru care ne mustra cel mai mult constiinta, cele mai grele, apoi pe cele mai usoare.
Spovedania trebuie pregatita cu grija si sfintii parinti ne recomanda sa alegem si cuvintele potrivite pentru a nu prezenta pacatul intr-o lumina diferita de realitate, indulcindu-l si scuzandu-l. Si aceasta este o inselare diavoleasca.
Si in sfarsit, pentru a face o marturisire cu maxim folos duhovnicesc trebuie sa ne pregatim cu Post si Rugaciune. Postul domoleste patimile trupesti si sufletesti. Prin Post ne inaltam mintea deasupra materiei si cugetam mai lesne cele ceresti. Rugaciunea este absolut necesara. Ea trebuie facuta “cu inima infranta si zdrobita” (Ps 50).
De Dumnezeu nu te rusinezi cand pacatuiesti, dar de om te rusinezi cand trebuie sa te marturisesti?
Sa nu o luam in desert! Daca nu lepadam pacatul dupa spovedanie, suntem sub aceeasi osanda. Daca nu dam inapoi ceea ce am rapit, nici o iertare nu va avea putere la Dumnezeu.
Daca nu ne impacam cu vrajmasii nostri si inca purtam ganduri de ura, de rautate sau de manie si totusi indraznim sa venim la Impartasirea cu Sfintele Taine, osanda ne mancam si bem, luand in desert Trupul si Sangele Domnului. Cel ce voieste sa i se ierte trebuie mai intai sa ierte. Cel ce voieste sa fie iubit, trebuie mai intai sa iubeasca.
Sf Grigorie Palama – Sinteza teologica a Rasaritului Ortodox
II.Despre Rugaciune si Lumina taborica
II.1.Scopul rugaciunii
Pr. Dumitru Staniloae: “Sensul vietii noastre este mantuirea. Lupta pentru curatire trupeasca si sufleteasca”.
Prin rugaciune omul intra in legatura directa cu Dumnezeu.
Rugaciunea este calea omului catre cer. “Duhul se roaga in noi cu suspine negraite”. Inauntrul inimii, toti oamenii de la nastere tanjesc dupa Dumnezeu.
Arhim. Emilianos Simonopetritul: “Singura dorinta adevarata a fiecarui om aflata inauntrul inimii lui este dorirea Duhului Sfant.”
Dorul acesta dupa nesfarsita bunatate ce izvoraste din Dumnezeu este innabusit de pacate si patimi si omul devine nesimtitor, isi pierde busola si sensul vietii. Acaparat de materie si material, pierdut in rational si pururea indus in eroare de vrajmasul mantuirii- diavolul, omul nu mai vede realitatea cu ochi duhovnicesti, ci vede doar coaja lucrurilor, superficialul, efemerul, care se va prapadi o data cu lumea toata. Cel care se trezeste la adevarata realitate si se intoarce catre Dumnezeu, incepe sa-L caute. Dumnezeu zice: “Cautati si veti afla”. Cautarea omului in Biserica se concretizeaza prin rugaciune, care devine mijlocul prin care Il descoperim pe Dumnezeu (Care ni se reveleaza). Rugaciunea devine legatura tainica a omului cu Dumnezeu.
Pr Porfirie Kavsokalivitul: “Rugaciunea adevarata se naste din iubire si aduce bucurie nesfarsita”.
Dupa ce ne vom incheia viata pe acest pamant, rugaciunea trece, ramane iubirea. Fiindca depasind sfera materialului, uniti fiind in Dumnezeu, care este iubire, rugaciunea nu-si mai are sens, din moment ce comunicarea cu Dumnezeu se face direct, fata catre fata pe cat ii este dat omului sa vada.
II.2.Gandurile si starea launtrica
Rugaciunea este strans legata de starea launtrica. Parafrazand un dicton celebru am putea spune “Spune-mi ce gandesti ca sa-ti spun cum te rogi”.
Pr. Paulin Lecca: “Purtam raiul sau iadul in noi insine.”
Esti agitat? Esti nervos? Te manii pe cei din jur? Esti tulburat? Atunci porti iadul in tine! Ai mare grija! Dincolo e doar prelungirea a ceea ce ai inceput aici, din timpul vietii, doar ca intr-un alt mod de existenta.
Spunea un parinte intelept ca daca ar intra un singur om nervos in rai, acela nu s-ar mai numi rai ci iad! “Nimic necurat nu va intra in Imparatia Cerurilor”. Asadar sa luam aminte!
Esti linistit? Esti bland?Ai ganduri curate fata de toti si de toate? Iti iubesti semenii cu tot cu defectele lor- asa cum sunt ei? Nimic nu te poate afecta launtric! Atunci traiesti raiul si nimic nu te poate scoate din aceasta stare – nici toate necazurile de s-ar strange deasupra capului tau! Vei binecuvanta atunci ca dreptul Iov: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat!” si starea ta ramane in pace si in iubire.
Esti liber sa alegi cum vrei sa fi. Sa ne trezim fratilor, cat mai avem timp, ca vine ceasul mortii si nu stim cand va fi. Poate fi azi, poate fi maine. Noi trebuie sa fim pregatiti si gata sa-L intampinam pe Mire cu iubire in inima. Toate celelalte sunt desertaciuni: “pofta trupului si trufia vietii”. Toate trec, dar Iubirea ramane. (pentru ca “Dumnezeu este Iubire”).
Sf Ap si Ev Ioan in Epistola I ,2,9:
“Cine zice ca este in lumina si pe fratele sau il uraste, acela este in intuneric pana acum. Cine iubeste pe fratele sau ramane in lumina si sminteala nu este in el. Iar cel ce uraste pe fratele sau este in intuneric si umbla in intuneric si nu stie incotro se duce, pentru ca intunericul a orbit ochii lui”
3,15“Oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni, si stiti ca orice ucigas de oameni nu are viata vesnica. Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru ca Dumnezeu este iubire”
Pr Tadei de la Vitovnita: “Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata”
Straduiti-va sa generati numai ganduri bune! Sa nu existe nici cel mai mic gand de dusmanie sau de ura sau de nemultumire fata de cineva. Altfel nu poti avea rugaciune adevarata. Toata rugaciunea ta o dai diavolului de buna voie si te miri de ce nu te simti in regula. Totul iti este otravit in suflet tocmai din pricina gandurilor tale rele pe care nu le lasi.
Mare bucurie si pace aduce in lume un om linistit, bland, nemanios, care nu osandeste pe ceilalti, care nu-i critica pe ceilalti, un om al rugaciunii. Imprastie raze de bucurie si de pace in jurul lui. Uitati-va la parintii sfinti ai acestui neam!
Mantuitorul si-a dus crucea in liniste. Nu a strigat, nu S-a revoltat, nici macar nu a ocarat pe cei ce-L rastigneau. Dumnezeu stia ca este o randuiala si stia ce are de facut. Fara tulburare, ci in liniste, in rugaciune.
Lupta cu gandurile
Cand ne supara gandurile sa gandim asa: Daca am muri acum, chiar in aceasta clipa, ce efect are lucrul acesta in balanta mantuirii? Vom descoperi ca mii si zeci de mii de ganduri sunt nefolositoare. Si atunci pentru ce sa ne tulburam in zadar? Grijile vietii vor deveni o singura grija – si aceea sfanta: grija de suflet – grija mantuirii. Si asa vom indrepta cugetul nostru catre rugaciune fara lupta, pentru ca grija mantuirii cere rugaciunea si chemarea lui Dumnezeu neincetata, pe cand celelalte griji nu doar ca alunga rugaciunea din inima ci Il alunga si pe Dumnezeu cat mai departe de noi (alunga harul).
Cei care au prea multe griji nu se pot ruga si harul ii paraseste. Aceasta nu inseamna, iubiti credinciosi, sa lasam totul balta si sa nu mai facem nimic, ci dimpotriva sa facem si mai multe activitati decat am facut pana acum, dar mintea noastra si inima noastra sa fie desprinse de ele si lipite in intregime de Dumnezeu. “Cautati mai intai Imparatia Cerurilor si toate celelalte se vor adauga voua”. Nu zice : “Cautati doar Imparatia Cerurilor”. Deci putem face orice, facem multe, muncim de dimineata pana seara in continuu, dar mintea sa fie la Dumezeu de dimineata pana seara in continuu. Si o sa ziceti : “Asa ceva nu pot sa fac!” Si voi zice : “Mai intai incearca!” Sfintii parinti au Remediul printr-o rugaciune scurta care repetata cat mai des (ideal in permanenta) reuseste sa ne lipeasca mintea si inima de Dumnezeu: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”.
II.3.Rugaciunea adevarata si indumnezeirea omului prin har
Ce se intampla atunci cand ne rugam bine, asa cum vrea Dumnezeu?
Cand lasam toate grijile, cand ne adunam in noi insine, cand ne linistim sufletul, mintea, inima, simturile, atunci Dumnezeu varsa harul Sau peste omul aflat in legatura cu El? De ce? Pentru ca atunci omul a accesat (prin curatirea lui) aceasta bunatate nesfarsita care este in Dumnezeu. S-a facut vas ales in care poate sa intre harul. Sa cautam aceasta rugaciune!
De unde se trage insa nefericirea noastra? De unde se trage nelinistea noastra? Fricile, grijile, stressul? Din faptul ca am pierdut comuniunea cu Dumnezeu! Legatura noastra undeva e intrerupta.
Arhim. Sofian Boghiu: “Aceasta stare a omului de azi seamana cu o camera intunecoasa in care intram si cand aprindem lumina de la comutator, camera ramane in intuneric, fiindca priza e intrerupta. Lipseste legatura cu Sursa! Ne lipseste legatura cu Sursa Luminii! Cu sursa harului. Si atunci ne rugam, mergem la biserica, si la sfarsit iesim din biserica tot atat de rai precum am intrat pentru ca nu am putut intra in contact cu Sursa care ne poate da toata bunatatea. De aici nefericirea noastra!”
Cautati rugaciunea adevarata! Curatiti-va mai intai de pacate prin marturisire, curatiti-va mintea de griji inutile, struniti-va totusi trupul la actiune in fiecare zi, dar mintea sa va stea curata, neintinata si rugati-va cu ardoare lui Dumnezeu sa va miluiasca: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”.
Pr Arsenie Papacioc: “Importanta este o stare de prezenta continua”. (Trezvia)
Pr Porfirie: “Unii oameni sunt sufocati duhovniceste de rugaciunea “cu program”, “cu scop”, “cu metoda”, in loc sa se roage cu smerenie la Domnul sa-i miluiasca”.
Acelasi: “Rugaciunea nu se masoara. Ea se revarsa ca lacrima de emotie, fara vreo sfortare(..)Lucrarea ei nu este violenta sau constrangatoare.(…)Firesc, nesilit, cu inima simpla, cu voce rugatoare”.
Acelasi zice: ““Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma” spune totul. Ajunge sa traiesti aceste cuvinte cu credinta, cu ardoare si desigur sa-ti inchipui ca in clipa aceea Insusi Hristos cel rastignit se afla inaintea ta”. (desigur, ca prezenta, nu ca imagine!)
Energiile necreate si indumnezeirea omului
– Sf Grigorie Palama –
Sinteza Teologiei Rasaritului Ortodox
Inima curatita de patimi, prin rugaciune devine salas al lui Dumnezeu in om.
Sf Grigorie Palama clarifica si sintetizeaza in sec XIV teologia ortodoxa. Rasaritul si apusul au luat-o de atunci pe drumuri complet diferite.
Apusul, prin rationalism si stiinta, a ajuns la concluzia gresita ca Dumnezeu nu poate comunica cu lumea decat prin ceva creat. Asadar adevarul se margineste la materie. Mai tarziu diavolul bate inca trei piroane in trupul lui Hristos rastignit pe cruce: renasterea prin umanism (omul – centrul si stapanul universului), iluminismul sec XVIII prin individualism si rationalism (lumea este singura realitate; separare totala de Dumnezeu; omul cauta sa domine natura; eficacitate si utilitate; religia ramane legata doar de ceea ce nu intelegem) si apoi modernismul prin secularizare (actul de falsificare al mesajului crestin – rasturnarea valorilor, crearea de idoli – stiinta, materia, succesul lumesc).
Rasaritul ortodox a pastrat mesajul lui Hristos: “Cautati mai intai Imparatia Cerurilor”. “Scopul vietii omului este dobandirea Duhului Sfant” (Sf. Serafim de Sarov)
Dumnezeu este prezent in viata omenirii si a fiecarui om, in fiecare clipa. Nu este departe, in cer, ci este aproape, aici, in inima omului, in tot si in toate.
Sf Grigorie Palama: “Nimic nu-L opreste pe Hristos sa se uneasca launtric cu cei care sunt astfel pregatiti si dornici sa se uneasca”
Dumnezeu tine toate prin harul Sau. Si harul este necreat. Harul este de la Dumnezeu care este necreat. Creatorul nu poate fi creat.
Sf Ioan Damaschin: “Noi cunoastem si marturisim ca Dumnezeu este: fara de inceput, fara de sfarsit, vesnic, pururea dainuitor, nezidit, neschimbat, neprefacut, simplu, necompus, necorporal, nevazut, impalpabil, necircumscris, infinit, incoprehensibil, indefinit, insesizabil, bun, drept, creatorul tuturor fapturilor, atotputernic, atotstapanitor, atoatevazator, atoatepurtator de grija, stapanitor si judecator.”
“O On” – “Eu sunt Cel ce sunt” – aceasta este cea mai buna definitie a lui Dumnezeu, spune Sf Ioan Damaschin.
Tot acelasi zice: “Dumnezeu are o singura activitate simpla si buna care lucreaza toate in toti, intocmai ca raza soarelui care incalzeste toate si lucreaza in fiecare potrivit capacitatii naturale si puterii sale de receptivitate”
“Fiul si Sfantul Duh sunt din Tatal dupa cum raza si lumina sunt din soare. Soarele este izvor al razei si al luminii”
Dumnezeu nu se gaseste in lume prin fiinta Lui, ci se face cunoscut prin Creatie (care poarta amprenta Lui). In fiecare om este zidit chipul lui Dumnezeu. Fiinta naste iar energia creaza. Energia este necreata, caci este tot din Dumnezeu. Este ca raza din soare. Omul curatit de pacate care Il cauta pe Dumnezeu prin rugaciune primeste harul. Ceea ce s-a intamplat pe Tabor a fost o prefigurare a ceea ce s-a intamplat si se intampla de atunci cu toti oamenii sfinti – care s-au facut partasi acestei lumini dumnezeisti denumita de atunci “lumina taborica”.
Sf Grigorie Palama: “Aflat in acest stadiu chiar fara sa fie in cer, omul se alatura puterilor ceresti, stand pe pamant, el conduce la Dumnezeu ca un inger intreaga creatie”.
Sf Chiril al Alexandriei: “Prin energiile necreate Creatorul indumnezeieste faptura”.
Indumnezeirea omului si lumina taborica sunt manifestarea rugaciunii curate.
Sf Grigorie Palama: “Cei vrednici in vremea rugaciunii primesc darurile duhului”. “Lumina taborica nu este materiala, ci duhovniceasca, de aceea nu se vede cu ochii trupesti ci cu ochii duhovnicesti”; “Lumina dumnezeiasca este manifestarea vizibila a harului necreat care izvoraste din fiinta lui Dumnezeu, este Slava de pe Tabor”.
Sf Vasile cel Mare: “Noi Il cunoastem pe Dumnezeu prin energiile Sale, fara sa ne apropiem de fiinta Sa. Caci daca prin aceste energii coboara pana la noi, firea Sa ramane inaccesibila”.
Sf Grigorie Palama: “Luminarea e lucrare negraita, vazuta nevazut si inteleasa nestiut”.
Sf Nicolae Cabasila: “Partasia cu Dumnezeu in Hristos prin Duhul Sfant constituie singurul sens al vietii umane”.
Sf Maxim Marturisitorul: “Nepatimirea apare din pomenirea lui Dumnezeu”.
Sf Vasile cel Mare: “Printr-o aducere aminte neincetata Il vom salaslui in noi pe Dumnezeu!”
Astfel, porunca lui Dumnezeu “Fiti dumnezei!” devine indeplinibila. Rasaritul ortodox crede intr-o participare reala a omului la viata lui Dumnezeu: “mantuirea este o preschimbare tainica a fiintei dupa asemanarea lui Dumnezeu”.
Sf Grigorie Palama: “Rasplata vietii este ca devii dumnezeu si stralucesti in lumina preacurata, devenind fiu al zilei aceleia care nu e intrerupta de intuneric, caci alt soare o face pe aceea, un soare care raspandeste lumina cea adevarata si care dupa ce incepe sa lumineze, nu mai e ascuns de apusuri, ci, invaluind toate in puterea lui luminatoare produce neintrerupt si vesnic lumina in cei drepti, prefacand in tot atatia sori pe cei ce se impartasesc de acea lumina, caci s-a zis ca dreptii vor straluci atunci ca soarele.”
Sf Grigorie Palama: “Omul devine astfel dumnezeu dupa har, nu dupa fiinta”.
Iubiti credinciosi, “Fiti dumnezei!”, “Fiti sfinti, precum si Tatal vostru cel din ceruri Sfant este!” Amin.
|
