Cuvant la Duminica Vamesului si a Fariseului
Inceputul Triodului
13.II.2011
CUPRINS:
INTRODUCERE – Inceputul Triodului – Smerenie, Intoarcere si Judecata
I. FARISEUL
1. Nasterea mandriei din dispret si ocara
2. Concurenta care dezbina
3. Atitudinea si scopul faptelor noastre
II. VAMESUL
1. Constientizarea pacatoseniei proprii
2. Smerenia curatitoare
3. Nasterea iubirii din smerenie
III. OMUL SMERIT
1. Smerirea Trupului
2. Smerirea Sufletului – Lupta cu patimile
3. Gandul la moarte – cea mai buna lectie pentru dobandirea smereniei
IV. RUGACIUNEA CRESTINULUI
“Dumnezeule, milostiv fi mie, pacatosului”
V. SF. Mc. IOAN RUSUL – PILDA DE SMERENIE
INTRODUCERE
Inceputul Triodului – Smerenie, Intoarcere, Judecata
Dumnezeu ne indica traseul crestinului in viata: sa ne smerim, precum vamesul; apoi sa ne intoarcem la Dumnezeu precum Fiul risipitor la Tatal sau, pentru ca in final sa mergem la Infricosatoarea Judecata unde va trebui sa dovedim prin faptele noastre carui Domn am slujit.
Smerenie, Intoarcere, Judecata!
Avand clar in minte acest traseu suntem pregatiti apoi sa intram in Postul cel Mare –
perioada din an cu cea mai intensa traire duhovniceasca pentru orice crestin – perioada in care ducem o lupta cu noi insine de sfintire prin mai multa nevointa, prin mai multa atentie, prin mai multe fapte bune, pentru ca in final sa ne curatim sufletele spre a-L primi pe Domnul Hristos inviat in Ziua cea Mare a Invierii.
Asadar, rolul acestor trei duminici este unul pregatitor.
I. FARISEUL
1. Nasterea mandriei din dispret si ocara
“Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri sau ca si acest vames” Luca-18,11
La inceputul mandriei apare ocara si dispretul; de aici si gandul ca ai fi mai bun; a fi bun, mai bun decat altul este gandul pierzator.
Dar ce motiv am avea sa ne consideram mai buni?
Sf. Ap. Pavel: “Ce ai pe care sa nu-l fi primit? Iar daca l-ai primit, de ce te falesti ca si cum nu l-ai fi primit?” I Corinteni 4,7
Sf. Andrei Criteanul: “Doua lucruri cere Dumnezeu de la toti oamenii, deci si de la noi:
1.sa ne osandim pacatele noastre si 2. sa iertam pacatele celorlalti.
Pentru ca cel care-si vede propriile pacate ii iarta cu usurinta pe ceilalti, in timp ce acela care-i osandeste pe altii da dovada ca nu si le vede pe ale lui.”
“Judeca-te pe tine insuti mai intai si nu vei ajunge sa-i judeci pe altii”
Ocara si trufia sunt strans legate intre ele.
“Virtutea legata de mandrie arunca pe om in mocirla!” Sf. Andrei Criteanul
Ponegrirea celui de langa tine este inceputul mandriei, iar mandria este raul nascut din ponegrire.
“Smerenia acopera toate pacatele iar mandria distruge toate virtutile, deoarece este mai rea decat toate relele.”Sf. Andrei Criteanul
Asadar sa retinem: dispretul si ocara celui de langa noi nasc mandria in noi!
2.Concurenta care dezbina
Opusa gandirii concurentiale, aparuta si dezvoltata in cadrul societatii capitaliste occidentale, sta gandirea ortodoxa a unitatii depline.
Opus individualismului sta altruismul. Opusa egoismului sta iubirea semenilor.
Civilizatia actuala creste oameni robotizati, indivizi dezbinati, “omul-numar”, “omul-produs”, “omul-chip”.
Cultura noastra crestina creste omul ca parte dintr-un intreg, din trupul bisericii (“Voi sunteti toti un trup, si madulare fiecare in parte”), omul unit cu semenul sau (chiar si cu cel ratacit sau strain de credinta – precum Mantuitorul s-a aratat deschis fata de samariteni sau Sf. Ap. Pavel catre grecii idolatri). Caci Dumnezeu este armonie si comuniune de iubire in unire: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Numai in unire se manifesta iubirea!
Cand zic “eu sunt asa” si “tu esti asa” deja suntem separati, dezbinati! Daca am fi uniti atunci eu as trai prin tine si toate cele dinlauntrul tau ar fi si ale mele – deci cum voi putea atunci sa te critic, pentru ca criticandu-te pe tine, si noi fiind unul singur in unire, pe mine ma critic!
“Osandirea aproapelui a noastra este” – spunea un sfant din pateric.
Arhim. Emilianos Simonopetritul: “Omul dezbinat, separat de ceilalti, pretentios fata de ceilalti, omul gata sa se vare intermediar intre om si Dumnezeu, arata propria sa indepartare de Dumnezeu!” / “Numai increderea, cinstirea si acceptarea celuilalt, chiar si in ceasul in care pacatuieste, cand nu crede, in care Il reneaga pe Dumnezeu – ne dau putinta sa spunem ca Il iubim pe Dumnezeu!”
Fariseul se individualizeaza – el cu ale lui, ceilalti cu ale lor: “eu nu sunt ca ceilalti”. Iar unde este dezbinare acolo domneste satan, caci aceasta inseamna: “dezbinatorul”.
3.Atitudinea si scopul faptelor
“postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig” Luca- 18,12
A socotit izbanzile ca si cum ar fi fost facute de el.
Eu am facut. Eu am castigat. Eu l-am salvat. Eu, Eu, Eu…
Iubiti credinciosi, trebuie sa stim cu certitudine ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu putem sa savarsim ceva: “fara Mine nu puteti face nimic” (Insusi Mantuitorul a spus-o.)
“iar daca totusi zici ca poti ceva fara Hristos, cu de la tine putere, anatema sa fii!” Sinodul local de la Cartagina, sec V (anatema – adica exclus din Biserica!)
Profetul David: “De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni ziditorii”
Sf Ap Pavel: “Nu este nici de la cel care voieste, nici de la cel care alearga, ci de la Dumnezeu care miluieste” (I Corinteni – 15,20)
Sf Ap Pavel: “Dumnezeu este Cel ce lucreaza in voi si ca sa voiti si ca sa savarsiti dupa a lui bunavointa” (Filipeni 2,13)
A noastra este doar vointa pentru mai bine si efortul, iar a lui Dumnezeu implinirea dorintei celei bune.
Fariseul considera ca fiind meritul lui, gresind astfel chiar in fata Celui care a facut de fapt toate prin el. Orbire, ignoranta si nerecunostinta. La polul opus se afla atitudinea corecta: “Ale Tale, dintru ale Tale, Tie Iti aducem de toate si pentru toate” – Iata scopul faptelor noastre! Lui Dumnezeu, prin Dumnezeu, cu Dumnezeu, in Dumnezeu!
II. VAMESUL
1.Constientizarea pacatoseniei (din gesturi, traire)
“Iar vamesul departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: “Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului”
Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta” Luca 18,13-14
Primul pas al apropierii omului de Dumnezeu este constientizarea pacatoseniei proprii.
Daca inca te consideri bun sau mai bun decat altii, daca inca te consideri corect, atent, milostiv, harnic, nu precum sunt altii, inca nu esti pe calea cea buna!
Crestinul adevarat se cerceteaza doar pe sine si isi vede doar pacatele lui, descoperind astfel treptat ca raul dinlauntrul sau este cel mai mare rau (“dintre care cel dintai sunt eu”).
Atitudinea corecta este aceea de a nu ne ierta noua nici o scapare spre pacat, iar celorlalti sa iertam toate.
Vamesul preocupat fiind de propriile-i pacate nu voia nici ochii sa-si ridice la cer, ci isi batea pieptul in semn de parere de rau pentru ce a facut si in semn de ravna spre indreptare.
2. Smerenia curatitoare
“Cand inima dobandeste sfanta smerenie, pe toate le vede bune si traieste inca de pe acum in Rai” Pr Porfirie Kavsokalivitul
Smerenia are rol curatitor pentru suflet si pentru trup.
Inima smerita se mentine curata si neintinata. Se vorbeste de “baia pocaintei”, a spovedaniei, a parerii de rau pentru pacate si dorinta de indreptare. La baza pocaintei adevarate sta smerenia. Numai un om smerit recunoaste ca a gresit si voieste sa se indrepteze. Cel mandru practica doar o pocainta formala, care nu aduce si roadele pocaintei – caci precum pomul se vede dupa roada tot asa si omul se vede dupa rezulatele actiunilor sale.
Asadar smerenia curateste inima.
3.Nasterea iubirii din smerenie
Iubirea si smerenia sunt strans unite.
Diferenta intre iubirea patimasa si iubirea duhovniceasca:
Cand iubesti carne si oase, chip trupesc sau sufletesc, virtuti, laude, confort si altele asemenea iubesti patimas.
Cand iubesti chipul lui Hristos din fiecare om atunci iubesti duhovniceste. Sfintii iubeau pe toti oamenii la fel fara sa faca diferente pentru ca nu iubeau nimic lumesc in om, ci iubeau Insusi chipul lui Hristos prezent in fiecare om, sadit la nastere inauntrul sufletului nostru.
Te superi cand celalalt iti greseste sau nu-ti da atentie? Inca iubesti patimas!
Te superi cand celalalt nu te iubeste? Inseamna ca esti departe de adevarata iubire!
Te superi cand cel pe care-l iubesti te ocaraste si te batjocoreste? Inseamna ca inca nu iubesti duhovniceste, ci iubirea ta este stricata, putreda, viermanoasa. Are in ea viermii patimilor care inca iti devoreaza sufletul!
Cel smerit, iubind duhovniceste transcende dincolo de toate cele exterioare si nu se lasa afectat de coaja omului (aspect, starea sociala, financiara, nici chiar de atitudinea, vorbele, comportamentul sau virtutile celuilalt). Cel smerit patrunde in adancul fiintei aproapelui sau unde se desfateaza de vederea chipului sau dumnezeiesc, chipul preafrumos al lui Hristos din om. Vazand un om, pe Hristos il vezi daca esti smerit si privesti duhovniceste. Daca nu, ramai doar la suprafata si vezi coaja, ambalajul afectat iata de 7500 de ani plini de rautati.
Smerenia naste iubirea duhovniceasca!
III. OMUL SMERIT
Chestiuni practice:
1. Smerirea trupului
“De la pantece incepe toata rautatea”
“Odihna trupeasca este uraciune inaintea lui Dumnezeu” Avva Pimen
“Trandavia este mama tuturor relelor”. Sf Ioan Scararul
Cel smerit isi smereste trupul mancand mai putin, fara sa se sature, dormind mai putin, ostenindu-se mai mult si fizic si sufleteste. Toate acestea insa le face cu masura si cu dreapta socoteala. Orice nevointa de acest gen trebuie facuta obligatoriu cu binecuvanatarea duhovnicului.
Scopul nu este acela de a ne distruge trupul, ci acela de a-l face ascultator de suflet, caci “trupul este o buna sluga dar un rau stapan”.
2. Smerirea sufletului – lupta cu patimile
Iubirea de argint – cel smerit se multumeste cu strictul necesar vietii, nu-si creaza singur probleme din dorinta de a poseda mai mult.
Cel smerit nu se considera niciodata proprietar de drept al vreunui bun, ci doar utilizatorul lui, din mila lui Dumnezeu. Toate sunt ale lui Dumnezeu, inclusiv pamantul, casa, masina si toate cele pe care le avem. Noi suntem doar utilizatorii lor, de aceea cand ceva i se strica, i se fura sau pierde, cel smerit ramane linistit si nu se tulbura vazand in toate randuiala lui Dumnezeu spre mantuirea lui si a celor din jur. Aceasta este sfanta smerenie!
Cel smerit nu iubeste luxul si bogatia ci alege modestia si strictul necesar.
Cel smerit este milostiv.
Desfranarea - Cel smerit isi infraneaza toate poftele si toate placerile pe care i le poate oferi lumea aceasta cunoscand cu duhul superficialitatea lor. Spunea un preot cucernic comentand viata Sf Ioan Gura de Aur ca nu este nici o placere sa stai langa un sfant, pentru ca sfantul este inversul placerii! (Intelegand desigur placerea in sensul ei lumesc – adica bunatatile si confortul lumii.)
Mania – Cel smerit nu raspunde la rau cu rau, ci precum apostolii faceau, ii binecuvinteaza pe cei ce-l supara. Cel smerit isi pastreaza pacea cand ceilalti sunt plini de manie.
Cel smerit se roaga pentru cei ce-l hartuiesc si ii fac zilele amare, se roaga ca Domnul sa le lumineze mintile, ca si cum ar fi fratii lui.
Cel smerit nu face greve, nu protesteaza, fiindca se increde mai presus de orice in randuiala si intelepciunea lui Dumnezeu (mai ales ca acestea privesc partea materiala a vietii lui – de care nu se simte legat absolut deloc – fiindca nu e impatimit de cele ale lumii).
Cel smerit traieste si gandeste duhovniceste, nu materialiceste.
Cel smerit stie ca se afla in mainile lui Dumnezeu care trimite harul Sau celor smeriti, iar celor mandri le sta impotriva.
Cel smerit nu se apara pe sine, ci pe cel pe care-L iubeste –
De aceea si dictonul crestin “daca ma ataca pe mine, pot sa ma calce in picioare, dar daca Il ataca pe Dumnezeu ma fac sabie” fiindca cel smerit apara pe cine iubeste. Cel smerit iubeste pe Dumnezeu, nu se iubeste pe sine, de aceea nici nu cauta sa-si protejeze viata, nu cauta confortul, nu cauta sa-i fie lui bine – acestea sunt deviatii grave de la adevarata traire crestina – “Mie sa-mi fie bine”, “Dupa mine potopul” – niciodata un crestin adevarat nu poate gandi asa in detrimental unui alt om, fie el necrestin, ateu, chiar si musulman sau evreu!
Slava desarta si Mandria
Cel smerit nu face comparatii. Numai mandria din noi face comparatii. Cel smerit crede si stie cu certitudine ca nu este smerit!
Cel smerit isi smereste inima mereu spunandu-si ca inca mai are mult pana sa ajunga sa fie si el smerit, pentru ca smerenia este virtutea pe care niciodata nu poti stii si nici spune ca o ai.
Sf Paisie Aghioritul: “Smerenia adevarat ascunde nu doar toate celelalte virtuti ci si pe ea insasi” / “ Iubirea si smerenia – o pereche sfanta”
Cei smeriti iubesc ispitele atunci cand vin, topindu-le din start in focul iubirii lor, astfel ca o ispita pe care o iubesti de fapt nu mai e ispita! Iata de ce Mantuitorul i-a spus sfantului Siluan Athonitul ca “numai cei mandri sufera de ispite” - cei inca neimpacati cu ei insisi , cei ce inca nu au descoperit puterea dumnezeiasca a smereniei!
Asadar, smerenia este calea ce duce la Rai, chiar daca pare acra sau amara la inceput!
3. Gandul la moarte – cea mai buna lectie
pentru dobandirea smereniei
Si daca dupa toate acestea crestine, spui ca e greu de dobandit smerenia, iti dau acum reteta Sf Vasile cel Mare care nu da gres niciodata: Sa traim astazi ca pe ultima zi din viata noastra. La noapte sufletul nostru va fi in fata lui Dumnezeu! Toate cele lumesti inclusiv trupul si averea le lasam pe pamant pentru totdeauna. Praf si pulbere. Tot ce luam cu noi este sufletul – imaterial, duhovnicesc. Si asa goliti fiind de toate cele trecatoare Il intampinam pe Cel ce ne-a daruit viata cu un scop – acela de a ajunge sa iubim cu adevarat si sa mostenim Imparatia Cerurilor. Ce alt sentiment poti avea in fata marelui Dumnezeu decat o smerenie desavarsita?
Daca in fata unui sef, a unui director, a unui ministru, a unui episcop sau a unui patriarh ne smerim, dar in fata Stapanului tuturor celor vazute si nevazute, Domnul Domnilor si Dumnezeul Atotputernic?
Avva Pimen mergand pentru o treaba intr-un oras egiptean a vazut o femeie care plangea in hohote langa un mormant. Si inteleptindu-se a tras concluzia: “De vor veni toate bucuriile lumii acesteia, nu vor muta sufletul ei de la plans. Asa si crestinul trebuie de-a pururea sa aiba plansul in sine”
Omul in fata mortii brusc se smereste.
Nu mai are atunci pofta de glume, si nici un fel de pofte. Da-i omului muribund prajituri, sucuri, vin, placeri, pune-i un televizor in fata sau un calculator conectat la internet, orice – si ai sa vezi ca ingretosat de toate acestea care odinioara i se pareau dulci, acum le respinge cu putere. Devine brusc constient de micimea lor.
Ganditi-va asa: daca Dumnezeu v-ar instiinta ca mai aveti de trait doar o zi ce ati face? Cum veti primi aceasta veste? Felul in care primiti aceasta veste vadeste starea dvs de pregatire in fata mortii, in fata lui Dumnezeu.
Pr Proclu Nicau: “Constiinta spune drept, daca mor acum, ma mantuiesc?”
Iata cum in cel mai important moment al vietii smerenia este singura atitudine viabila. Omul devine smerit atunci fara voia lui. Dar atunci e prea tarziu, caci nu mai poate face nimic. Smerenia trebuie sa o asimilezi si sa ti-o insusesti din timpul vietii, adica de azi, din aceasta clipa, pentru ca s-ar putea sa nu mai ai alt timp. Iar daca totusi Dumnezeu ne miluieste si ne mai da putin timp sa intelegem prin aceasta ca inca nu suntem pregatiti si trebuie sa ne smerim mai mult!
IV. RUGACIUNEA CRESTINULUI
“Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!”
Cu putine cuvinte pe care sa le intelegem,
Cu adanca smerenie,
Cu atentie,
Facand un dialog, nu un monolog (fiindca avem nadejdea si incredintarea ca Dumnezeu este prezent si ne asculta),
Cerem numai mila lui Dumnezeu (fiindca stie prea bine Domnul ceea ce avem cu adevarat nevoie).
Rugandu-te asa vei primi instiintare si calauzire de la Dumnezeu intotdeauna, fie direct, fie prin duhovnic, fie pur si simplu prin cel de langa tine. Uneori Dumnezeu iti poate vorbi printr-un copil mic, alteori printr-un vecin. Trebuie doar sa fii atent si sa nu-ti desparti inima de rugaciune si de smerenie.
V. PILDA SF MC IOAN RUSUL
Sfintii au dat dovada de smerenie si de iubire intodeauna. Au renuntat la sinele lor pentru dragostea lui Hristos.
Si pentru ca ne este atat de aproape noua celor ce suntem prezenti aici in Manastirea inchinata lui, sa incheiem aceasta cuvantare la Duminica Vamesului si a Fariseului cu pilda vietii Sf Mc Ioan Rusul – plina de smerenie si de iubire.
Iata, rob fiind la oameni de alta credinta,
fiind trimis in grajd sa doarma laolalta cu animalele nu s-a aratat nemultumitor, ci s-a smerit pe sine,
ocarat fiind raspundea cu binecuvantari si cu rugaciuni,
batjocorit fiind nu se mania, ci cu smerenie lauda pe Dumnezeu,
infometat fiind si-a hranit stapanul trimitandu-i o farfurie cu mancare pana la Mecca prin minune dumnezeiasca,
chinuit fiind si arzandu-i-se parul si pielea capului si-a pastrat credinta preferand mai bine sa se lepede de trupul muritor decat sa-si piarda sufletul nemuritor, aratand astfel adevarata iubire si jertfelnicie.
Oare daca el, rob fiind, intr-o tara musulmana, pus sa traiasca in grajd cu animalele, s-a dovedit a fi fericit si multumitor si iubitor cu toti mai ales cu cei ce-l stapaneau, dar noi care suntem liberi, intr-o tara crestina, si avem toate conditiile sa ne manifestam credinta – noi ce raspuns vom da lui si apoi lui Dumnezeu caci zice apostolul “oare nu stiti ca sfintii vor judeca lumea?” Noi cum am putut, vor zice ei atunci?
Sa fim deci fratilor si noi ca Sf. Ioan Rusul si ca toti sfintii “Fiti sfinti precum si Tatal vostru cel din ceruri Sfant este”. Asa sa ne ajute pe toti Dumnezeu, ca sa dobandim si noi adevarata iubire si adevarata smerenie si sa fim uniti in Trupul Bisericii Sale totdeauna acum si in vecii vecilor, Amin.
|
