Cuvinte de folos ale Sfântului Antonie cel Mare
“Nimic din cele ce sunt în lume să nu se cinstească mai mult decât dragostea lui Hristos”
“Domnul a zis: Împărăţia cerurilor este înlăuntrul vostru. Deci fapta cea bună are trebuinţă de singură voinţa noastră, fiindcă în noi este şi din noi se alcătuieşte; pentru că sufletul fiind după fire nematerial, aşa se alcătuieşte şi fapta bună.”
“Celui ce voieşte binele, şi Dumnezeu îi ajută spre cele bune. Să nu ziceţi: “Am zăbovit atâta vreme întru pustnicie”, ci mai vârtos, ca şi cum abia aţi fi început, în fiecare zi sârguinţa să o creşteţi. Căci viaţa oamenilor este cu totul scurtă faţă de veacurile cele ce vor să fie, încât vremea vieţii noastre este nimic pe lângă viaţa cea veşnică.”
“Când toţi aceşti 80 de ani sau şi 100, vom petrece întru pustnicie, nu vom împărăţi asemenea 100 de ani ci în locul celor 100, în vecii vecilor vom împărăţi.”
“Că nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum, pe lângă slava ce are să se descopere pentru noi.”
“Că tot pământul este prea mic pe lângă tot cerul, deci chiar dacă peste tot pământul vom fi stăpânitori şi ne vom lepăda de el, iarăşi nici un lucru vrednic nu este pe lângă Împărăţia Cerurilor. Puţin laşi şi însutit primeşti.”
“Pentru aceasta nimeni din voi să nu aibă vreo poftă de a câştiga ceva; căci ce câştig este de a dobândi cele pe care nu le luăm cu noi? Deci, mai vârtos pe acelea să le câştigăm, pe care le putem lua cu noi, care sunt: înţelepciune, dreptate, cumpătare, bărbăţie, pricepere, dragoste, iubire de săraci, credinţă în Hristos, nemâniere, iubire de străini, pe acestea câştigându-le le vom afla acolo mai înainte de noi, făcându-ne primire în pământul celor blânzi.”
“Este bine a cugeta la graiul apostolului: “în fiecare zi pot să mor”. Şi dacă noi am fi ca şi cum am muri în fiecare zi, aşa vom trăi şi nu vom păcătui. Iar cuvântul cel zis este înţeles astfel: ca sculându-ne în fiecare dimineaţă să socotim că nu vom ajunge până seara. Şi iarăşi vrând să adormim, să socotim că nu ne vom scula dimineaţă. Aşa aflându-ne în fiecare zi, aşa trăind, nu vom păcătui, nici nu vom avea poftă de vreun lucru, nici nu ne vom învistieri pe pământ, ci ca cei ce în fiecare zi aşteptăm să murim, vom fi lipsiţi, şi tuturor greşelile le vom ierta, iar pofta deşartă sau altă plăcere întinată nicidecum nu vom avea, ci ca de la nişte lucruri trecătoare ne vom întoarce, nevoindu-ne de-a pururea, şi mai înainte văzând ziua judecăţii. Căci de-a pururea frica cea mai mare şi îngrijirea chinurilor risipeşte cea mai mare parte a plăcerii şi dezmierdării şi ridică sufletul care se pleacă către dânsa.”
“Nimeni nu se va judeca pentru că nu le-a ştiut, nici se fericeşte pentru că le-a învăţat şi le-a cunoscut, ci într-acestea fiecare va avea judecată, dacă a păzit credinţa şi dacă a împlinit poruncile lui Dumnezeu curat.”
“Să nu ne trândăvim ca Iuda, vânzătorul, care pentru o noapte a pierdut şi osteneala vremii trecute. Pentru lenevire Dumnezeu se va mânia asupra noastră.”
“Mai întâi să cunoaştem aceasta, cum că vrăjmaşii nu se numesc “diavoli”, adică răi, pentru că aşa au fost făcuţi ei; căci Dumnezeu n-a făcut nici un lucru rău, ci i-a făcut buni; dar după ce au căzut din cereasca întelepciune, tăvălindu-se împrejurul pământului, pe elini i-a amăgit prin năluciri, iar pentru noi creştinii pizmuindu-ne, toate le mişcă, vrând să ne împiedice de la înălţarea la ceruri ca să nu ne suim noi acolo de unde au căzut ei”.
“Când va veni vreo nălucire, să nu cădeţi mai înainte în frică, ci îndrăznind, întrebaţi întâi: “Ce este? Cine eşti tu şi de unde vii?”, căci este semn al netulburării a întreba aşa. De va fi arătare a sfinţilor, deplin te va adeveri pe tine, iar de va fi a diavolilor se va slăbi. Diavolul nu poate nimic să facă, ci se foloseşte de ce ai în tine. De aceea pururea rugăciunea să ai în gând şi credinţa tare că Domnul biruie şi numele lui Hristos pomenit.” “Domnul este cu mine, de cine mă voi teme?”
“Dar nu se cade să ne temem de îngrozirile lor, căci prin rugăciuni, postiri şi prin credinţa întru Domnul acelea cad îndată, însă şi după ce cad, nu încetează, ci iarăşi se apropie cu măiestriile şi vicleniile. Dar nici aşa nu se cade a ne teme de nălucirile acestora, căci nimic nu sunt şi repede pier, mai ales dacă cineva se îngrădeşte cu credinţa şi cu semnul Sfintei Cruci. Dar diavolii nu pot nimic, ci numai cu nălucirile se ispitesc a ne înfricoşa. Ba încă nici asupra porcilor n-au stăpânire, căci ei rugau pe Domnul, precum este scris în Evanghelie, zicând: “Dă-ne nouă voie să ne ducem în turma de porci”. Şi dacă nici asupra porcilor nu au stăpânire, apoi cu mult mai vârtos nu domnesc peste oamenii cei făcuţi după chipul lui Dumnezeu. Deci, de Dumnezeu se cuvine a ne teme, iar pe diavoli a-i defăima ca pe nişte neputincioşi şi nicidecum a ne teme de dânşii.”
“Deci începând şi păşind pe calea faptei bune, la cele dinainte, nimeni să nu se întoarcă la cele dinapoi, ca femeia lui Lot, mai ales că Domnul a zis “Nimeni punând mâna pe plug şi întorcându-se înapoi, este îndreptat spre Împărăţia Cerurilor”. Iar a se întoarce nu este altceva decât că s-a căit şi cugetă iarăşi la cele lumeşti.”
“Aşa el către toţi care veneau la dânsul, de această poruncă, adică de a crede în Domnul, a-L iubi şi a se păzi de gânduri întinate şi de dezmierdări trupeşti; a nu se amăgi cu săturarea pântecelui, şi a fugi de slava deşartă, a se ruga adeseori, a cânta psalmi înainte de culcare şi a învăţa pe de rost poruncile din dumnezeieştile Scripturi, apoi a pomeni faptele sfinţilor, ca urmând râvnei acestora să se pună la rânduială sufletul, aducându-i-se aminte de poruncile lui Dumnezeu. Şi mai ales îi sfătuia să cugete adeseori la graiul Apostolului: “Soarele să nu apună întru mânia voastră. Şi aceasta de obşte s-o socotească, ca nu numai întru mânie, ci nici într-alt păcat al nostru soarele să nu apună”.
|
