Smerenia unita cu rabdarea este temelia tuturor virtutilor. Fara smerenie totul devine nimic. Prin smerenie nimicul devine tot.
Smerenia este o pala cereasca de vant care poate sa inalte sufletul din abisul pacatului pe culmile cerului.
Cel care este smerit nu este furat si nici pagubit duhovniceste.
Toti cei care cautam smerenia sa nu incetam sa ne cercetam si sa ne osandim pe noi insine. Si cand il simtim cu inima noastra pe aproapele mai presus de toate, atunci este langa noi darul lui Dumnezeu, smerenia.
Smerenia adevarata ascunde nu doar toate celelalte virtuti, ci si pe ea insasi.
Iubirea si smerenia:o pereche sfanta! Una inalta si cealalta ii tine pe cei care s-au inaltat si nu-i lasa niciodata sa cada. Asa cum pamantul pe care calcam n-are frica sa cada, la fel si omul smerit.
Acolo unde este smerenie, trufia dispare, unde este Hristos, diavolul pleaca. Smerenia este cea care-l face sa schiopateze pe diavol, este cel mai mare soc pentru acesta.
Smerenia razboieste patimile si pe diavol si completeaza lucrarea celor neputinciosi.
Cel care are smerenie nu face niciodata pe invatatorul. El asculta si, cand i se cere parerea, vorbeste cu smerenie. Niciodata nu zice “eu”, ci “cugetul meu imi spune” sau “Sfintii Parinti au zis”.Adica graieste ca un ucenic. Cel care socoteste ca este capabil sa-i indrepte pe ceilalti are mult egoism.
- Cine afla calea spre Dumnezeu?- Cel care vede si zice:”Un lucru stiu: nu stiu nimic”.
Orice stradanie de-a noastra, cand nu este insotita de smerenie, este straina de voia dumnezeiasca. Acesta sa fie criteriul pentru toate faptele noastre si pentru intreaga noastra viata.
Vrei sa ramai drept? Ingenuncheaza!
Muntele smereniei este ca omul sa se ingrijeasca sa uite toate faptele lui bune!
Psalmistul nu spune:am postit, am privegheat, nici am dormit pe pamant, ci “smeritu-m-am si Domnul m-a mantuit degraba”(Psalmul 114,6).
Extrase din “Mica Filocalie” – Cuviosul Paisie Aghioritul, Ed. Egumenita, 2009 |
