- O problemă despre care nu cunosc prea multe şi probabil mulţi alţii sunt în aceeaşi situaţie este: care sunt câteva dintre deosebirile şi asemănările concrete dintre, sa spunem, Biserica Ortodoxa Rusa şi, sa zicem, Biserica Romano-Catolică cu privire cu diverse doctrine şi idei, de exemplu despre Sfânta Treime sau despre celibatul preoţilor - toate acelea dintre un milion şi una de mici diferenţe ?
- Sunt multe mici diferenţe. Cred că există o diferenţă principală; şi eu as explica-o tocmai în legătură cu Duhul Sfânt. Biserica lui Hristos este acea Biserica ce dă har oamenilor; iar în Apus, când Roma s-a despărţit de aceasta Biserică, harul acesta a fost pierdut (poate oamenii l-au mai găsit ici colo, dar Biserica lor l-a pierdut). Consider Romano-Catolicismul o încercare de a înlocui harul pierdut prin ingeniozitatea omeneasca. Prin urmare, ei îl fac infailibil pe Papă, pentru ca trebuie sa raspunda la intrebarea "unde este adevărul?".
Exista oamenii care se uita la Biserica noastră ortodoxă şi spun: "Este imposibil ca oamenii sa afle adevărul acolo. Voi spuneţi ca nu credeţi în nici un Papă sau episcop, şi deci nu aveţi nici o garanţie, nu credeţi în Scripturi cum ar face un Protestant şi nu spuneţi că ele constituie cuvinte absolut "infailibile". Dacă apare o controversă, unde găsiţi rezolvarea finala?". Iar noi spunem ca Duhul Sfânt Se va descoperi. Acest lucru se întâmplă îndeosebi când episcopii se aduna într-un sinod, dar şi atunci pot exista sinoade mincinoase. S-ar putea spune atunci: "nu există nici o speranţă!".
Noi însă spunem ca Duhul Sfânt călăuzeşte Biserică şi nu o va minţi. Dacă nu simţi acest lucru, atunci născoceşti lucruri precum infailibilitatea Bibliei sau a Papei. De asemenea, poţi transforma lucruri ortodoxe - cum au făcut Romano-Catolicii - într-un fel de "lege", astfel încât totul este frumos definit: dacă încalci legea cutare, te duci la confesorul tău, primeşti cutare penitenta şi apoi eşti din nou "în regulă". Ortodoxia nu crede asa; de aici s-a născut ideea indulgentelor, care este o pervertire absolut legalista a ideii de pocăinţă.
Dacă te pocăieşti, ca si tâlharul de pe cruce, poţi fi mantuit în clipa aceea. Ortodoxia pune mereu pe aspectul acesta spiritual al relaţiei dintre sufletul omului şi Dumnezeu; şi toate Tainele şi Disciplina Bisericii sunt numai mijloace de a împacă sufletul cu Dumnezeu: aceasta este toata Credinţa noastră.
In Biserica Romano-Catolica, pana de curând, când lucrurile au început sa se destrame, se punea accent mai mult pe respectarea unui set de legi, şi prin aceasta, pe "împăcarea" cu Dumnezeu în sens legalist ceea ce constituie un substitut pentru Duhul Sfânt. |