- Părinte, uneori am o dorinţă şi Dumnezeu mi-o îndeplineşte fără sa I-o cer. Oare cum se face aceasta?
- Iconomisește Dumnezeu. Vede nevoile, dorinţele noastre şi atunci când ceva este spre binele nostru, ni-l da. Atunci când cineva are nevoie de ajutor în ceva, Hristos şi Maica Domnului îl ajuta. Ii întrebau pe Bătrânul Filaret: “Părinte, ce vrei sa-ţi aducem?“. “Maica Domnului îmi iconomiseşte tot ce am nevoie” spunea acela. Si asa se făcea. Când ne încredinţăm pe noi înşine lui Dumnezeu, atunci Bunul Dumnezeu ne păzeşte şi ne iconomisește. Ca un econom bun da fiecăruia din noi orice are nevoie şi se îngrijeşte chiar şi în amănunte de nevoile noastre materiale. Si ca sa înţelgem grija Lui, purtarea Lui de grija, ne da exact acelea de care avem trebuinţă.
Însă să nu aştepţi ca mai întâi sa-ţi dea Dumnezeu, ci ca tu sa te dai în întregime Lui. Acei oameni care le dau pe toate lui Dumnezeu şi se dăruiesc apoi pe ei înşişi in întregime Lui, se adăpostesc sub cupola cea mare a lui Dumnezeu şi sunt apăraţi de purtarea Lui de grija cea dumnezeiască. Încrederea în Dumnezeu este o continua rugăciune tainică, ce atrage fără zgomot puterile lui Dumnezeu acolo unde este trebuinţă şi în ceasul în care este nevoie. De aceea fiii Lui cei mărinimoşi Il lauda mereu cu multa recunoştinţă.
Părintele Tihon, atunci când s-a dus la Coliba Sfintei Cruci, nu avea biserica, deşi ii era absolut necesara. Nici bani nu avea ca s-o facă, ci numai o mare credinţă in Dumnezeu. Într-o zi s-a rugat şi a pornit spre Karyes, cu credinţa ca Dumnezeu ii va iconomisi banii de care avea trebuinţă ca sa facă biserica. Înainte de a ajunge la Karyes, îl striga de departe stareţul Schitului Sfântul Ilie. Când s-a apropiat Părintele Tihon, stareţul i-a spus: “Un creştin evlavios din America mi-a trimis aceşti dolari ca sa-i dau unui pustnic care nu are biserica. Sfinţia Ta nu ai biserica. Ia-i si fa-ti!“. Atunci părintelui Tihon i-au dat lacrimile de emoţie si recunoştinţă fata de Bunul Dumnezeu, Care, ca un cunoscător de inimi, se îngrijise pentru biserica mai înainte ca el sa-L roage, in asa fel încât sa aibă banii pregătiţi atunci când ii va cere.
Când cineva se lasă în seama lui Dumnezeu, El nu-l lasă. Si într-adevăr, dacă mâine la ora zece ai nevoie de ceva, atunci când ceea ce ceri nu este neraţional, ci o nevoie reala, la 9 şi 45 sau la 9 şi jumătate Dumnezeu ii are gata ca sa ţi-l dea. De pilda ai trebuinţă de un pahar la ora noua. La 9 fără 5 iţi vine paharul. Ai trebuinţă de 500 de drahme? In ceasul când ai trebuinţă de ei iţi vin exact 500 de drahme, nici 510, nici 40. Am observat ca, dacă, de pilda, mi-ar trebui ceva mâine, Dumnezeu îl prevede de azi. Adică înainte de a ma gândi eu, Dumnezeu se gândeşte mai devreme şi-mi dăruieşte acel lucru în ceasul în care am trebuinţă de el. Pentru ca de acolo de unde vine, ca sa ajungă la mine exact în ceasul în care am trebuinţă, vad de cât timp ar fi nevoie. Deci Dumnezeu se îngrijeşte de mai înainte.
Când noi, din mărime de suflet Il facem pe Dumnezeu sa Se bucure de viata noastră, atunci El dăruieşte cu îmbelşugare binecuvântările Sale fiilor Săi mărinimoşi în ceasul în care au trebuinţă de ele. După aceea toata viata trece însoţită de binecuvântările dumnezeieştii purtări de grijă. Ore întregi va pot povesti întâmplări despre minunata purtare de grija a lui Dumnezeu.
Când eram în război, în aplicaţii, aveam o Evanghelie, dar am dat-o cuiva. După aceea îmi spuneam: “Ah, de as avea o Evanghelie cât m-ar ajuta!“. De Naşterea Domnului ne trimiseseră sus în munte 200 de pachete din Mesolonghi. Din doua sute de pachete, numai într-al meu exista o Evanghelie! Era o Evanghelie veche, care avea si o harta a Palestinei. Pe pachet era şi o însemnare: “Dacă ai nevoie si de alte cărţi, scrie-mi ca sa-ţi trimitem“.
Mai târziu, la Mânăstirea Stomiu, aveam nevoie o data de o candela pentru biserica. Într-o dimineaţă, în zorii zilei am coborât la Konita. In clipa când treceam, pe lângă o casa, aud o copila spunând tatălui ei: “Tata, călugărul!“. Atunci acela a venit şi mi-a spus: “Părinte, am făgăduit o candela Maicii Domnului. Ia banii aceştia ca s-o cumperi!“. Si-mi da 500 de drahme, exact atât cât făcea o candela în 1958.
Dar şi acum dacă am trebuinţă de ceva Dumnezeu îndată le iconomiseşte. Înainte de a veni aici, am primit un pachet care avea înauntru 50.000 de drahme exact atâţia cât aveam nevoie. Am dat o icoana “Axion Estin” cuiva de binecuvantare, iar a doua zi mi-au adus una a Portăriţei.
In vara acestui an, înainte de a începe ploile, nu aveam apa deloc. Acum, după ce a plouat puţin, adun o cutie şi jumătate pe zi. Bazinul are apa de anul trecut, dar nu se poate bea. Însă cum le iconomiseşte Dumnezeu! Am un butoi cu apa la poarta. Atâţia oameni, care vin în fiecare zi beau, se spală, pentru ca sunt transpiraţi, dar nivelul scade numai cu 4-5 degete! O suta cincizeci-doua sute de oameni sa se folosească de apa şi sa nu se golească butoiul! Unii deschid mult robinetul, alţii îl uita deschis şi curge, apa însă nu se termină!
Cuviosul Paisie Aghioritul - Trezire duhovniceasca
