Virtutea trebuie învăţată treptat

Asemuiţi-vă în deprinderea virtuţii pruncilor. Ei învaţă, mai întâi, forma regulată a literelor, şi aşa, pornind de la acestea, propăşesc pe calea cititului. Să facem ca ei.

Să învăţăm, mai întâi, să nu jurăm strâmb, să nu bârfim, să nu cârtim. Apoi, să trecem, ca să zic aşa, la altă linie, să nu mai fim invidioşi, lacomi, beţivi, brutali, leneşi.

De aici, să trecem la îndemânările duhovniceşti: cumpătarea, curăţia trupească, dreptatea, fuga de slava cea zadarnică, modestia, abstinenta. Să punem în armonie aceste virtuţi, să le sădim în sufletul nostru. Să ne dăm osteneala de a le săvârşi pe toate acasă, cu prietenii, cu soţia, cu copiii noştri.

Să începem cu cele mai uşoare, ca înfrânarea de la sudalme, lămurind bine şi cu stăruinţă această dintâi ispravă. Această lămurire adesea este tulburată fie acasă, fie la locul de muncă, fie în alte împrejurări. Dacă, aşadar, cu toate aceste ispite necontenite, veţi izbuti să vă abţineţi, sunteţi pe calea cea bună. Veţi izbuti, de asemenea, să fiţi reţinuţi în vorbe, vă veţi stăpâni şi alte impulsuri.

Căminul vostru să fie o şcoală a virtuţii, în care să vă deprindeţi cu grijă, să înfruntaţi, bine înarmaţi, încercările vieţii. Lucraţi la fel cu slava cea deşartă. Feriţi-vă de ea. Să luptăm zilnic. Să stăpânim toate patimile.

Hristos impunea ucenicilor săi aceste legi şi principii, pentru ca ei să devină buni pedagogi cu ucenicii lor: “Nu se pune vin nou în burdufuri vechi…”Este acesta un soi de a zice că, de vei vrea să faci să pătrundă în duhul ascultătorilor tăi, înainte de vreme, cine ştie ce înalte învăţături, se poate întâmpla să-i găseşti, când ceasul a venit, a nu fi în stare a învăţa, pentru că i-ai pus, în felul acesta, în afară de înţelegere. Vina nu-i a vinului şi nici a vasului în care-i vărsat, ci a lipsei de pricepere a celor care-l toarnă.

Astfel, Hristos ne-a învăţat că El totdeauna venea în întâmpinarea ucenicilor săi cu vorbe simple, din pricina slăbiciunii lor, el se adresa ascultătorilor cu cuvinte accesibile. Sfântul Ioan ni-l arată spunând el însuşi aceste vorbe: “Am încă multe a vă spune, dar voi nu puteţi încă să le purtaţi…” Ca să nu se înţeleagă că era vorba numai de lucrurile pe care le grăise, ci de altele mult mai mari, a pus în lumină slăbiciunea ucenicilor, făgăduind de a grăi totul, când va veni vremea. Este ceea ce grăiesc aceste vorbe: “Veni-vor zile când Mirele va fi ridicat dintre ei, atunci ei vor posti…” Să nu cerem, aşadar, totul de la toţi, dintr-un început, ci numai ce este cu putinţă şi curând vom trece dincolo de ele. Sunteţi grăbiţi şi voiţi să ajungeţi mai curând, nu trebuie să vă grăbiţi. Dacă vi se par lucruri îndoielnice ceea ce vă zic, n-aveţi decât să cercetaţi firea şi le veţi afla valoarea…

Să presupunem că aveţi o soţie cu prea multă aplecare spre cele ale modei, guralivă, fară minte… Să presupunem că se află o asemenea soţie şi că bărbatul ei ar fi în stare să facă totul, ca s-o îndrepte… Cum o va îndrepta? Neimpunându-i de la început, toate jertfele, ci întâi cele mai uşoare, cele care-i pricinuiesc mai puţină stânjeneală. A o sili să se îndrepte întru toate de la început, însemnează a pierde totul. Totul trebuie făcut cu înţelepciune şi răbdare şi rezultatele se vor vedea încet, dar progresiv. Nu vedeţi voi cum stârnim ţipetele copilaşilor când vrem să-i întărcam, cum îndurăm toate, spre a-i dezobişnui de cea dintâi hrană a lor? Să procedăm la fel şi-n cazul soţiei. Când multa aplecare spre cele ale modei va deveni dezobişnuinţă, restul va urma de la sine. Şi aşa, puţin câte puţin, întocmai ca un pictor îndemânatic, ca un slujitor credincios, ca un plugar priceput, vă veţi aduce soţia pe calea cea bună…

(Din “Cuvinte alese” ale Sfântului Ioan Gură de Aur)