Blogul Schitului Sfantul Ioan Rusul - Giurgiu

Ceahlaul - Muntele sfant al Romaniei

Thursday, July 1, 2010

Din cele mai îndepătate timpuri, în jurul muntelui Ceahlău au existat numeroase schituri sau peşteri cu pustnici, călugări şi călugăriţe. Unele au fost mistuite de foc, de avalanşele de zăpadă sau de stâncile prăvălite peste ele. A supravieţuit timpurilor numai mânăstirea Durău.

În 1992, Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, atunci aflat în scaunul de Mitropolit al  Moldovei şi Bucovinei, a iniţiat înfiinţarea mânăstirii pe Ceahlău, fiind principalul ei ctitor. Aşezământul este construit pe un platou al muntelui înconjurat de mari stânci. Foarte aproape de mânăstire se află cabana Dochia şi Staţiunea meteorologică Toaca. Materialele de construcţie au fost transportate cu elicopterele Armatei Române. În august 1993 construcţia bisericii a fost terminată. În pridvor, deasupra uşii de intrare în pronaos, este pisania, scrisă în marmură, care consemnează întreaga istorie a mânăstirii după cum urmează:

“Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu lucrarea Sfântului Duh, S-a ridicat această sfântă biserică mânăstire cu hramul <<Schimbarea la Faţă >> şi <<Bine Credinciosul Ştefan cel Mare şi Sfânt>>, în memoria sihaştrilor călugări şi călugăriţe care s-au nevoit în aceste părţi de-a lungul vremurilor, coborând prin rugăciune, cerul pe pământul Moldovei şi înălţând sufletele oamenilor în împărăţia lui Dumnezeu”

Sfinţirea acestei biserici mânăstiri s-a făcut în anul 1993, în ziua de 28 august, de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.

Pe 2 iulie in fiecare an, Biserica noastra il praznuieste pe marele nostru voievod Stefan cel Mare. Manastirea situata pe varful Muntelui Ceahlau a devenit in ultimii ani un important loc de pelerinaj atat de sarbatoarea Sfantului Stefan cel Mare, cat si mai cu seama de Schimbarea la Fata, amandoua fiind hramurile acestui sfant lacas.

Loc de profunda rugaciune si meditatie la cele sfinte, Muntele Ceahlau este un izvor necontenit de pace launtrica, sutele, poate chiar miile de sihastrii care au vietuit acolo fiind mari rugatori in ceruri pentru poporul roman de pretutindeni. Rugaciunile lor se mai simt inca in toata zona Ceahlaului, un loc binecuvantat al patriei noastre. Strabatand potecile muntelui ramai surprins de familiaritatea naturii care parca se roaga si ea odata cu tine. Ajungand sus, chiar pe platoul Dochiei, intre Varfurile Toaca si Ocolasul Mare se afla situata Manastirea de pe Ceahlau. 

Nadajduim ca prin rugaciunile tuturor sfintilor care s-au nevoit in Muntele Ceahlau, dintre care amintim pe Sfantul Peon - marele sihastru, Sfanta Teodora de la Sihla, Sfanta Mavra, Cuvioasele Serafima si Melania din Ceahlau, Cuviosul Ioan Episcopul rus, precum si ale pustnicilor care inca mai vietuiesc acolo, sa rasara si in vietile noastre flacara credintei si a dragostei, precum curcubeul straluceste pe cer, dupa furtuna.

 

 

 


0 Raspunsuri la 'Ceahlaul - Muntele sfant al Romaniei '


Adauga un comentariu

Nume:
Mesaj:
Cod verificare:
(introduceti codul alaturat) cod verificare