Cineva m-a întrebat: "Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeie?" "Recunoştinţa", ii răspund.  Unul îl iubeşte pe celalalt pentru ceea ce ii dăruieşte.  Femeia ii da bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa.  Iar bărbatul ii da femeii siguranţa ca o poate proteja.  Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei dar şi hamalul ei.

Soţii trebuie sa aibă dragoste curată intre ei pentru că, existând un climat paşnic în familie, sa-şi poată îndeplini îndatoririle lor duhovniceşti.  Pentru a trai în chip armonios, soţii trebuie de la început sa pună ca temelie a vieţii lor dragostea, dragostea cea scumpa, care se afla în nobleţea duhovniceasca, în jertfirea de sine, iar nu în dragostea cea mincinoasa, lumeasca şi trupeasca.

Atunci când exista dragoste şi jertfire de sine, întotdeauna unul se pune în situaţia celuilalt, îl înţelege şi îl doare.  Iar atunci când cineva îl primeşte pe aproapele sau în inima sa îndurerată, Il primeşte pe Însuşi Hristos, Care îl umple cu şi mai multa veselie duhovniceasca.

Atunci când exista dragoste, chiar şi departe de s-ar afla unul de celalalt, siliţi fiind de împrejurări, se afla aproape, pentru ca dragostea lui Hristos nu poate fi limitata prin distante.  Insa atunci când, Doamne fereşte!, soţii nu au dragoste intre ei, chiar de s-ar afla aproape, în realitate, însă, se afla departe unul de celalalt.  De aceea trebuie sa se străduiască sa păstreze dragostea în toată viata lor şi sa se jertfească unul pentru celalalt.

Dragostea trupeasca ii uneşte la exterior pe oamenii lumeşti, dar numai atâta vreme cât exista factori lumeşti (bani, putere, poziţie sociala etc ) şi ii desparte atunci când ei dispar, ducându-i astfel la pierzare.  In timp ce atunci când exista dragoste duhovniceasca, cea scumpa, chiar dacă unul dintre soţi îşi pierde aceşti factori, aceasta nu numai ca nu-i desparte, ci ii uneşte si mai mult.  Când exista numai dragoste trupeasca, şi, de pilda, femeia afla ca soţul ei a privit la alta, atunci ii arunca vitriol în ochi şi îl orbeşte.  In timp ce, atunci când exista dragoste curata, o doare mai mult şi cauta cu orice chip sa-l aducă iarăşi pe drumul cel bun.  Astfel vine harul lui Dumnezeu.

Odată a venit la Coliba un oarecare medic grec din America.  Am văzut ca avea un chip luminos şi de aceea l-am întrebat cu discreţie despre viata lui.  "Părinte", mi-a spus el, "sunt ortodox, dar pana în ultima vreme nici posturi nu am ţinut, nici la biserica nu am mers.  Într-o noapte am îngenuncheat în camera mea ca sa-L rog pe Dumnezeu pentru o problema ce ma preocupa, când deodată camera s-a umplut de o lumina plăcută.  Pentru destulă vreme nu vedeam nimic decât numai lumina şi simţeam o pace negrăită înlăuntrul meu".  M-am minunat, deoarece mi-am dat seama ca omul acesta se învrednicise sa vadă Lumina nezidita, si de aceea i-am cerut sa-mi spună ce se întâmplase:

"Părinte", mi-a spus, "sunt căsătorit si am trei copii.  La început o duceam bine în familie.  Dupa o vreme, însă, femeia mea nu a mai avut răbdare sa se ocupe de casa si de copii, si de aceea cerea mereu sa ieşim la plimbări cu prietenele ei.  I-am făcut hatârul.  Dupa puţin timp, mi-a spus ca vrea sa meargă singura cu prietenele ei.  Am primit şi aceasta, iar eu ma îngrijeam de copii.  Dupa aceea nu a vrut sa mergem in concediu împreună, ci a cerut bani sa meargă singura. 

Apoi mi-a cerut un apartament ca sa trăiască singura.  Am făcut-o si pe aceasta.  Dar ea îşi aduna acolo prietenii.  In acest răstimp, încercam sa o ajut în felurite chipuri, cu sfaturi, ca sa o conving sa-i fie mila de copiii noştri, dar ea nici nu voia sa audă.  In cele din urma mi-a luat o mare suma de bani si a dispărut.  Cautam si întrebam de ea peste tot, însă nici un rezultat, ii pierdusem urma cu desăvârşire.  Într-o zi am aflat ca venise aici în Grecia, şi locuia într-un bordel.  Mâhnirea mea pentru halul în care ajunsese nu se poate descrie. 

Cuprins de mâhnire, am îngenuncheat sa ma rog: "Dumnezeul meu", am spus, "ajuta-ma sa o găsesc si sa fac tot ce îmi sta in putinţă ca sa nu-şi piardă sufletul! Nu pot suferi sa o las in halul in care a ajuns !!".  Atunci m-a învăluit acea Lumina, iar inima mea a fost inundata de pace"...

Când am auzit, i-am spus: "Frate, Dumnezeu a văzut răbdarea, nerăutatea şi dragostea ta şi te-a mângâiat în acest chip"...

P. Paisie Aghioritul